Direct Action Everywhere (DxE) sunt activiştii pentru drepturile animalelor din spatele sensibilizării celor ce consumă carne în restaurante. Acţiunea lor din Rare Steakhouse, Melbourne, Australia pe 30 ianuarie 2018 a ajuns în titlurile multor ziare. Zeci de protestatari au intrat în restaurant, scandând la portavoce și ținând pancarde cu animale suferinde. Unii vegani aplaudă aceste tactici și participă la ele, alții le cataloghează jenante. Iată câteva gânduri.

Activişti întrerupând masa clienților în Rare Steakhouse din Melbourne

Activiști întrerupând masa celor din Rare Steakhouse în Melbourne

Două motive să înceapă revoluția

Pot să-mi imaginez că oamenii apelează la aceste tactici de tip “fix în nas” din două motive complet diferite. Motivul numărul unu ar fi că în ciuda tuturor sacrificărilor și suferinței animalelor, veganii se simt frustrați și vor să grăbească procesul. Pot cu siguranță să înțeleg că oamenii simt că schimbarea este prea lentă.

Celălalt motiv pare să fie opusul primului: Am văzut o mulțime de știri în ultimii doi ani care mărturisesc despre creșterea popularității alimentației pe bază de plante: lansări de afaceri vegane care merg grozav (uneori cu investiții din industria cărnii), produse vegane noi care se vând imediat ce apar, vedete care devin vegane, cifre care sună spectaculos despre creșterea numărului de vegani ș.a.m.d. Presupun că informațiile de genul acesta ar încuraja pe unii vegani i-ar îndruma să se gândească la faptul că a sosit vremea pentru asemenea manifestări. Revoluția este a noastră!

Convingerea mea este că nici suferința și frustrarea noastră, nici știrile bune și optimismul nostru nu ar trebui să ne inspire la momentul actual să organizăm acțiuni precum cele din restaurant. Nu mă refer la tactici de acțiune directă în general – într-adevăr, eu personal nu am nici o problemă cu acestea când sunt bine țintite (vezi deasupra). Dar cred că acțiunea este greșit ghidată și greșit direcționată în acest caz.

“Nu le spune oamenilor că greșesc”

În cele ce urmează voi parafraza mult dintr-o sesiune din Aspen Ideas Festival din 2017, intitulat “To persoade others, pay attention to their values” (“Pentru a persuada pe ceilalți, fii atent la valorile lor”). Vorbitorii au fost Matthew Feinberg, profesor de comportament organizațional al Universității din Toronto și Rob Willer, profesor de sociologie și psihologie la Stanford.* Sesiunea merită să fie ascultată în întregime, dar la un moment dat, moderatorul cere cercetătorilor să dea sfaturi despre cum să nu procedezi atunci când vrei să faci pe cineva să se răzgândească.

Primul lucru pe care Feinberg și Willer l-au spus, bazat pe propria lor cercetare, este: nu le spune altora că valorile lor morale sunt greșite – decât dacă vrei să te cerți în loc să persuadezi. Valorile morale ale unui om sunt atât de înrădăcinate în identitatea sa încât ca să le pui la îndoială constituie o amenințare sau un reproș. Oamenii de obicei reacționează defensiv atunci când se simt amenințați – în domeniul moralității se numește “reactanță morală”. Am scris mai devreme despre o formă pe care această reactanță o poate lua: derogarea binefăcătorului, sau să critici pe cel care face ceva bun. Cea mai mare problemă cu acest aspect nu este că activiștii sunt ridiculizați sau judecați negativ ci faptul că datorită acestui lucruri, oamenii vor fi și mai refractari la schimbare (o tentativă de indicator că această reactanță s-a petrecut în Melbourne ar putea fi găsită în faptul că numărul de urmăritori pe rețelele sociale a crescut ca urmare a acestui incident)

Deci ce soluție propun acești oameni? Ei sugerează să încerce să schimbe problema în termeni de valori de care publicului tău îi pasă. Voi scrie despre asta într-un alt articol.

“Nu te angrena în comportamente extreme”

Al doilea lucru pe care vorbitorii îl recomandă şi pe care în special activiștii nu îl fac este să se angreneze în comportamente extreme. Cercetătorii au descoperit că, în termeni de multe acțiuni de activism și proteste, cu cât mai extremă este tactica, cu atât mai probabil este ca oamenii să devină dezinteresați. Feinberg și Willer identifică aici un paradox: dacă vrei atenție pentru cauza ta, ai nevoie de presă. Însă comportamentul pe care presa e cel mai probabil să o aleagă este cel extrem, care va fi puțin probabil să îți susțină cauza ta. Cercetătorii au adăugat că, în mod interesant, activiștii înșiși, atunci când au fost chestionați, au spus că văd aceste tactici eficiente, nu doar ca să le capteze atenția (unde au dreptate) dar și pentru a îi persuada – unde nu au dreptate. (Nota bene: mulți vegani din afara DxE par să creadă, ca și mine, că aceste tactici nu sunt eficiente – și această diferență de opinii în comunitatea vegană pare să fie în sine un subiect interesant pentru presă).

Pe pagina de Facebook Melbourne Cow Save – presupun că unii din organizatori – putem citi: “Această acțiune nu a fost despre educarea oamenilor despre veganism. A fost despre acțiune directă nonviolentă pentru a sfârși exploatarea și omorârea tuturor animalelor. A fost pentru a forța drepturile animalelor către conștiința publicului prin acțiuni directe nonviolente.” Da, au fost cu siguranță capabili să își arate mesajul și să facă oamenii să vorbească despre asta. Însă e asta un lucru cu adevărat necesar? Să aduci o problemă în conștiința oamenilor nu e același lucru cu a schimba conștiința (și prin urmare, în cel mai ubn caz, comportamentul). Cu siguranță că există valoare în sensibilizarea și susținerea creerii unei cauze pentru subiectul de conversație, dar dacă este facut într-un mod în care cauzează în mare parte reactanță morală, probabil e departe de ideal.

Vacile nu sunt cățeluși

Cred că una din greșelile pe care mulți oameni de la DxE sunt predispuși să o facă este că au prea multă încredere când fac paralelă cu alte mișcări ale justiției sociale. Vor face referire adesea la nesupunerea civilă și acțiunea directă organizată de Martin Luther King sau Gandhi, unde vor spune – cred că în mod corect – că aceste tactici au fost foarte utile pentru a aduce schimbarea dorită. În timp ce nu neg că sunt multe lecții importante de învățat din alte mișcări ale justiției sociale, avem nevoie să ținem cont de faptul că mișcarea pentru drepturile animalelor nu este în aceeași fază actualmente cum a fost și mișcarea justiției sociale când aceste tactici au eliberat alți oameni. Avem nevoie să ținem cont unde se situează o mișcare și care este susținerea publicului pentru cauza noastră. Pot să-mi imaginez că genul acesta ar merge mult mai bine, sau are un impact mai mare, dacă ar fi fost despre ceva cu care majoritatea oamenilor ar fi de acord. Un activist a fost chiar citat spunând că “Dacă ar fi vândut cadavre de cățeluși în acel local și i-am fi deranjat, am fi fost văzuți ca niște eroi.” Ei bine, probabil că da. Dar indiferent dacă veganii fac sau nu o diferență între vaci și cățeluși, publicul larg o face.

E bine să întâlnești publicul acolo unde este el și să nu te aștepți să aibe aceleași valori ca noi sau să le adopte pe loc. De exemplu, să întrerupi un restaurant în care se servesc cățeluși ar fi foarte eficient într-o țară vestică unde majoritatea oamenilor își împărtășesc ideea că un câine este un animal de companie, nu mâncare. Totuși, într-unele colțuri ale lumii, să mănânci câini nu e mare scofală, și să întrerupi nu ar fi la fel de eficient. Între timp, oamenii care întrerup mâncatul vacilor într-o țară precum India, unde punctele de vedere sunt de obicei foarte diferite de cele din țările vestice, ar putea fi eficienți.

Hai să nu lăsăm oamenilor scuze să nu asculte

Deci nu, acești activiști, așa cum vorbitorul conștientizează, nu vor fi văzuți drept eroi. Faptul că asta contează nu este o îngrijorare a egoului, și fără îndoială că protestatarii nu au nicio problemă în a nu fi plăcuți. Într-adevăr, într-o anumită măsură ar considera binevenit faptul că sunt considerați enervanți. Dar veganii sunt încă un grup minuscul care încă poate să primească – și într-adevăr e necesar – mult mai mult ajutor decât are momentan. Avem nevoie să facem lucruri care să mărească ajutorul pe care îl primim în loc să alienăm potențiali aliați. Chiar dacă lucrurile par a se îmbunătăți, ca vegani încă ducem o luptă la deal împotriva stigmatizării și a oamenilor care cred tot felul de lucruri despre noi: că suntem nebuni, nervoși, negativiști, predicatori, niciodată satisfăcuți… Ar trebui să nu alimentăm sau să confirmăm aceste percepții (care sunt uneori adevărate, dar de obicei nu) și ar trebui cu siguranță să nu lăsăm oamenilor nici o scuză ca să nu ne asculte.

Potențiale beneficii

Acestea fiind zise, permiteți-mi să fiu pe cât pot de caritabil – bineînțeles că inima mea este cu acești activiști – și joc pe avocatul diavolului un pic. Hai să vedem dacă putem să găsim argumente pro acestui gen de manifestări și alte tactici mai radicale.

  • Poate că mai mulți activiști pentru drepturile animalelor și vegani vor fi văzuți mai abordabili și raționali comparativ cu această latură aparent radicală (asta e așa numitul “efect radical de flanc“), și ar fi un lucru bun. Totuși, e destul de posibil ca mulți oameni – care încă spun că e acceptabil să mănânci produse animale – vor continua să echivaleze părțile mai puțin radicale cu cele radicale și să considere toți veganii radicali sunt extremi. Nu e adevărat și nici corect, dar e prea omenesc.
  • Un lucru bun pe care pot să îl văd la DxE (și alte forme de activism stradal) este că pare să atragă și să recruteze o mulțime de activiști. Vegani care până în momentul respectiv fuseseră pasivi s-au aprins văzând demonstrațiile DxE și au devenit activiști (vezi explicația pentru care au fost atrași mai jos în articol). Și să fii un activist (de exemplu să faci ceva mai mult pentru animale decât să le mănânci) e important. Dar bineînțeles, dacă avem dubii serioase că acțiunile DxE au un impact pozitiv, mai mulți participanți la acestea nu ar fi neapărat o veste bună. Dacă e vreo discrepanță între acțiunile care atrag activiști și cele care sunt eficiente, atunci mi se pare că ar trebui să vedem dacă putem să atragem noi activiști cu acest gen de acțiuni nu tocmai ideale și apoi să încercăm să ne îndreptăm către abordări mai eficiente de activism, poate chiar organizate de același grup.
  • O să garantez că există o mulțime de nesiguranță legată de ceea ce funcționează, ceea ce funcționează mai bine și ceea ce nu funcționează. Adesea nu e deloc ușor să măsori impactul anumitor forme de activism. Cei care apără tacticile DxE vor spune că în ciuda faptului că oamenii reacționează foarte negativ către protestatari la început, ar putea să planteze o sămânță și ar putea să se răzgândească mai târziu. Cred că e posibil, deși se știe riscul semnificativ de alienare a potențialilor aliați din cauza asta, sarcina dovezii că ele sunt eficiente ar trebui să fie a celor de la DxE.
  • În final, sunt destul de deschis la ideea că într-o bună zi, întreruperi de genul acesta din restaurante ar putea fi eficiente, chiar dacă nu cred că ar putea să îmi placă modul în care se simt. Pot să-mi imaginez că într-o lume în care vom avea majoritatea oamenilor de partea noastră poate fi util să dăm celor rătăciți sentimentul că sunt și ei … rătăciți! Dar înca nu e timpul.

Strălucirea caldă a solidarității de grup

Un alt avantaj pe care îl pot oferi aceste acțiuni – deși nu e singurul gen de acțiune care face asta – este că oferă activiștilor energie și un seniment de apartenență, dar crește și coeziunea grupului. Să îi aduc pe Feinberg și Willer în discuție ultima dată. Când sunt întrebați cu ce se aleg oamenii de la întruniri cu alții cu care împart valori comune, acesta e raspunsul lor – și cred că se adresează multor vegani:

“Te alegi cu foarte multe chestii, de la legături cu alte persoane cu valori morale similare și exprimarea de judecăți morale despre aceleași lucruri despre care crezi că sunt greșite și ar trebui condamnate și căutarea unei comunități și lauzi lucruri despre care crezi că sunt lăudabile. Poți să dezvolți un soi de grup de solidaritate bazat pe principii morale, care e un lucru foarte puternic. (…) E un sentiment grozav atunci când te alături unui grup care gândește la fel și te regăsești serbând lucrurile comune care sunt adânc înrădăcinate în convingerile tale. Valorile oamenilor sunt, prin definiție, cele mai puternice credințe. Sunt dispuși să lupte și să-și dea viața pentru ele. Așadar, atunci când te aduni laolaltă cu alți oameni și celebrezi faptul că le împărtășiți și faci o distingere între sinele vostru și cei care nu își țin aceleași valori, asta poate fi o experiență transcedentală care să genereze un seniment puternic de încredere în acel grup. Nu este ciudat și nu este deloc de obiectat faptul că oamenii fac acest lucru, că sunt atrași în acest gen de lucru”

Nu este greșit, într-adevăr, sau condamnabil să îți placă aceste sentimente și în special într-o lume în care puțini oameni sunt de acord cu noi, e normal să căutăm confirmări ale oamenilor care gândesc la fel. Însă ar trebui să fim atenți la strălucirea caldă pe care o primim de la activism să nu ne orbească impactul real al acțiunilor.

Trebuie să fim atenți, cu alte cuvinte, să nu confundăm să ne simțim bine cu să facem bine.

Vrei să citești mai mult despre strategia vegană și comunicare? Vezi cartea mea How to create a Vegan World.

*Chiar dacă citez dintr-un podcast și evident că o persoană mereu se auzea vorbind, o să îl citez drept Feinberg și Willer, pentru că nu am putut să le disting vocile în acel podcast.

articol original publicat de Tobias Leenaert pe http://veganstrategist.org/2018/02/01/thinking-disrupting-meat-eaters-restaurant-read-first/

Comentariu personal la:

Cei care apără tacticile DxE vor spune că în ciuda faptului că oamenii reacționează foarte negativ către protestatari la început, ar putea să planteze o sămânță și ar putea să se răzgândească mai târziu

Într-adevăr, plantează o sămânță, însă ea poate veni la pachet cu o altă sămânță, aceea a enervării, deranjării, întreruperii, iritării sau negativismului. Culegi întocmai ceea ce oferi. Așa e-n viață. Așa e-n tenis. Așa scrie-n vechile cărți. Așa scrie-n stele. Așa zic marii înțelepti. Așa-i hora pe la noi. Așa e peste tot.