Marșul Oficial pentru Drepturile Animalelor a ajuns la cea de-a 3-a ediție și se va desfășura anul acesta în București, pe data de 28 septembrie, începând cu ora 16. În Piața Victoriei se vor aduna și anul acesta toți cei care doresc să lupte pentru o lume mai blândă față de toate viețuitoarele cu care împărțim această planetă. Îi invităm alături de noi pe toți cei care își doresc o societate dreaptă, care nu mai tolerează indiferența în fața suferinței animalelor, și nici cruzimea practicată în industria exploatării animalelor. Industrie care sacrifică binele animalelor, al oamenilor și al planetei în numele profitului. 

În 2018 peste 28.000 de oameni din 25 de orașe ale lumii au ieșit în stradă pentru a cere ca suferința animalelor să nu mai fie ignorată. În Londra au participat anul trecut peste 10.000 de oameni, cu peste 400% mai mulți decât în anul precedent. Ne dorim ca această mobilizare extraordinară să ne inspire și pe noi, și să reușim anul acesta să strângem în București mii de voci care să strige pentru cei care nu ne pot cere ajutorul folosind cuvinte. Dacă nu sunteți în țară dar doriți să participați la acest eveniment, puteți verifica unde se va afla cel mai apropiat marș pentru drepturile animalelor aici: https://www.theofficialanimalrightsmarch.org/ 

Câteva motive pentru care ar trebui să participați la Marșul pentru Drepturile Animalelor?

Animalele non-umane, ca și cele umane, sunt ființe simțitoare și sensibile, care percep suferința fizică și psihică. Cu toate acestea, statul și cetățenii nu fac suficient pentru a le proteja. Nu trebuie să iubim animalele pentru a realiza că acestea merită o viață normală. Animalele merită să fie libere, să își manifeste comportamentul normal și să fie protejate.

  • Fermele de creșterea intensivă a animalelor contribuie masiv la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră și la despăduriri.

Organizația Națiunilor Unite a atras atenția în luna august a acestui an asupra faptului că, pentru a preveni efectele catastrofale ale crizei climatice, se impune schimbarea drastică a modului în care practicăm în prezent agricultura. Numai în Europa, 73% din terenul dedicat producerii hranei este alocat pentru creșterea animalelor, pe care le exploatăm pentru carne, lapte și ouă. Pe lângă faptul că sectorul zootehnic este un contributor major la creșterea emisiilor de gaze cu efect de seră, fiind responsabil de 15-18% din totalul emisiilor la nivel global, acesta epuizează resursele globale, făcând imposibilă hrănirea sustenabilă a planetei. Recent, incendierea intenționată a Pădurii Amazoniene a scos la iveală faptul că de 80% din despăduririle care au loc acolo sunt responsabili cei care au nevoie de spațiu pentru a face loc pășunilor pentru vaci. Ce am mai aflat cu această ocazie este că multe țări din Uniunea Europeană nu importă numai carne din Brazilia, ci și soia pentru a-și crește animalele de fermă. România a importat în 2017 soia furajeră în valoare de 179 de milioane de dolari, 48% din total provenind din Brazilia. Haideți la marș pentru a cere guvernului să redirecționeze subvențiile dinspre agricultura animală către cea cu adevărat sustenabilă, cea vegetală, și să oprească importul produselor care distrug mediul. 

  • Pierderea biodiversității a atins cote alarmante.

Un raport publicat de WWF la sfârșitul lunii octombrie arăta că umanitatea a contribuit la dispariția a 60% dintre populațiile de animale sălbatice între 1970 și 2014. Alte studii recente arată că omenirea a distrus 83% dintre toate mamiferele și jumătate dintre speciile de plante. Este important ca noi toți să punem presiune pe guverne pentru a cere protejarea tuturor viețuitoarelor cu care împărțim planeta, insecte, păsări, mamifere, pentru a evita o catastrofă. Protejarea habitatelor naturale și a vieții sălbatice, încetarea pescuitului intensiv precum și extinderea rezervațiilor naturale reprezintă priorități pentru noi toți.

„Lucrurile se mișcă. Există multă bunăvoință. Ar trebui să fim conștienți de pericole dar nu paralizați. Este încă în puterea noastră, dar fereastra de timp pentru a acționa se îngustează. Avem nevoie de mai multă voință politică și cetățenească pentru a susține natura.” – Pașca Palmer, secretar executiv al Convenției pentru Diversitate Biologică, instituția responsabilă pentru protejarea ecosistemelor.

  • Cruzimea față de animale este un fenomen social periculos pentru noi toți.

După cum a reieșit și din nenumăratele știri din ultima vreme, de multe ori oamenii care comit acte de violență față de oameni sau chiar crime, fie au fost expuși în copilărie unor cazuri de cruzime față de animale, fie au agresat sau ucis animale în trecut (https://bit.ly/2KROUL0, https://bit.ly/2YQ1Iex ). Fenomenul cruzimii față de animale este tot mai răspândit în România, iar autoritățile ignoră aceste probleme. De ani de zile, organizațiile dedicate drepturilor animalelor, precum și activiștii, cer înființarea unei poliții a animalelor. Oameni pregătiți să intervină prompt în astfel de situații și să aplice legea. Fără educație în școli, fără campanii naționale de informare și fără instituții care să se implice, cercul violenței va continua să facă victime în România, atât în rândul oamenilor, cât și în cel al animalelor non-umane. Pe 28 septembrie vom fi acolo să cerem autorităților să înceapă să trateze cu seriozitate fenomenul cruzimii față de animale. 

  • Tranziția către o dietă care a redus semnificativ sau a exclus produsele de origine animală ne va face mai sănătoși.

“Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America” a publicat în 2016 un raport care arăta că o trecere la o dietă cu un consum redus de carne, dar cu mai multe fructe și legume, ar salva până în 2050 8 milioane de vieți, ar reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu două treimi, și ar economi 1500 de miliarde de dolari (costuri asociate sănătății publice și schimbărilor climatice).  Cercetătorii au calculat efectele pentru 4 scenarii diferite, iar beneficiile cele mai mari au fost asociate cu dieta vegană și cea vegetariană. Adoptarea unei diete vegetariene ar putea salva anual, la nivel global, 7.3 milioane de oameni de la moarte, pe când adoptarea unei diete vegane ar avea rezultate și mai surprinzătoare: 8.1 milioane de morți ar putea fi evitate.  

“Nu ne putem aștepta ca toată lumea să devină vegană, dar schimbările climatice asupra sistemului de hrană vor fi greu de abordat și vor necesita mai mult decât schimbări tehnologice. Adoptarea unor diete mai sănătoase și mai sustenabile poate reprezenta un pas mare în direcția corectă. Dimensiunea beneficiilor estimate ar trebui să încurajeze indivizii, industria și oamenii politici să acționeze decisiv pentru a se asigura că ceea ce mâncăm protejează mediul precum și sănătatea noastră.” Dr Marco Springmann 

Pe 28 septembrie trebuie să fim uniți pentru animale! Pentru toate ființele care sunt în prezent exploatate, care simt durere și care depind de noi pentru a-și face vocea auzită. Împreună putem trezi conștiințe, împreună putem schimba obiceiuri, împreună putem opri cruzimea și violența. 

Animalele au fost dintotdeauna aici cu noi, nu pentru noi.