Adoptia la distanta a animalelor fara stapan, o solutie pentru salvarea acestora!

In ultimii ani, un nou concept a inceput sa prinda contur si in Romania: adoptia la distanta a cainilor fara stapan. Legea eutanasiei a generat in randul iubitorilor de animale pe langa un val de proteste si indignari, o mobilizare in masa pentru a salva cat mai multe vieti ale patrupedelor. Astfel, pe langa implicarea in salvarea animalelor aflate in suferinta, un nou concept a inceput sa prinda si in Romania: adoptia la distanta.

Vrem sa-i cunoasteti pe Merry si Negrutu, cateii adoptati INTEGRAL din fonduri personale de catre membrii asociatiei noastre, inca de anul trecut. Ce inseamna acest lucru? Ne-am luat angajamentul ca sa sustinem toate cheltuielile necesare hranirii acestor catei, in cuantum de 77 ron de catel pe luna. 

Ceea ce vrem sa subliniem este faptul ca puteti adopta animale la distanta si PARTIAL, adica sa sustineti cu orice suma va permiteti un suflet aflat intr-un adapost, care altfel, fara sustinerea voastra risca sa fie eutanasiat. Puteti face transferul luna de luna, astfel incat suma donata sa fie usor de sustinut. Sau puteti sa optati sa faceti donatii. Orice suma, oricat de mica, este de ajutor pentru intretinerea acestor suflete!

Merry si Negrutu sunt gazduiti la Adapostul Butimanu, care tine de Centrul Teritorial Veterinar al sectorului 2, Bucuresti. Pe aceasta cale dorim sa o felicitam pe doamna Nicolicescu Cecilia, care face eforturi considerabile pentru a salva cat mai multe suflete nevinovate.

Exista mai multe asociatii si adaposturi in Bucuresti si tara, care fac eforturi pentru a reusi sa salveze si sa intretina animalele fara stapan.

In acest sens, am creat in pe site-ul asociatiei o sectiune separata pentru sanctuare si adaposturi, in care va invitam sa adaugati astfel de asociatii si adaposturi, pentru a le putea sustine, atat cat putem, in demersurile de salvare a animalelor fara stapan. Pentru adaugarea de noi locatii in director, pur si simplu utilizati butonul “Adauga o locatie” din partea de jos stanga a oricarei pagini din site.

Va multumim pentru sustinere si va incurajam sa adoptati animale la distanta!